O noua reglamentare pentru combaterea inatarzierii platilor in domeniul comercial

In procedura coeciziei, Parlamentul European a adoptat textul legal privind combaterea intarzierii efectuaruu platilor in cazul tranzactiilor comerciale. Iata forma:


Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 20 octombrie 2010 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale (reformare) (COM(2009)0126 – C7-0044/2009 – 2009/0054(COD))

(Procedura legislativă ordinară - reformare)

Parlamentul European,

– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2009)0126),

– având în vedere articolul 251 alineatul (2) și articolul 95 din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0044/2009),

– având în vedere comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European și Consiliului intitulată „Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare” (COM(2009)0665),

– având în vedere articolul 294 alineatul (3) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 17 decembrie 2009(1) ,

– având în vedere Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001 privind utilizarea mai structurată a tehnicii de reformare a actelor legislative(2) ;

– având în vedere scrisoarea din 18 mai 2010 a Comisiei pentru afaceri juridice, adresată Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat prin scrisoarea din 29 septembrie 2010, de aprobare a poziției Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

– având în vedere articolele 87 și 55 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru afaceri juridice, precum și cel al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7-0136/2010),

A. întrucât grupul de lucru consultativ al serviciilor juridice ale Parlamentului European, Consiliului și Comisiei consideră că propunerea în cauză nu conține nicio modificare de fond în afara celor care au fost identificate ca atare în propunere sau în avizul grupului de lucru și întrucât, în ceea ce privește codificarea dispozițiilor neschimbate din actele precedente cu respectivele modificări, propunerea se limitează la o simplă codificare a actelor existente, fără modificări de fond ale acestora,

1. adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare, modificată pentru a ține seama de recomandările grupului de lucru consultativ al serviciilor juridice ale Parlamentului European, Consiliului și Comisiei;

2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului, Comisiei, precum și parlamentelor naționale.


(1) JO C 255, 22.9.2010, p. 42.
(2) JO C 77, 28.3.2002, p. 1.

Poziţia Parlamentului European adoptată în primă lectură la 20 octombrie 2010 în vederea adoptării Directivei 2010/.../UE a Parlamentului European și al Consiliului privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale (reformare)

P7_TC1-COD(2009)0054
(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(1) ,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară(2) ,

întrucât:

(1) Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale trebuie să facă obiectul mai multor modificări substanţiale(3) . Din motive de claritate, ar trebui să se procedeze la reformarea directivei menţionate.

(2) Majoritatea mărfurilor şi serviciilor sunt furnizate în cadrul pieţei interne de către operatori economici către alţi operatori economici şi către autorităţi publice pe baza unei plăţi reportate, prin care furnizorul, de comun acord cu clientul său, acordă acestuia din urmă un termen pentru achitarea facturii, care este fie menţionat în factura furnizorului, fie stabilit prin lege.

(3) În cadrul tranzacţiilor comerciale între operatori economici sau între operatori economici şi autorităţi publice, numeroase plăţi sunt efectuate mai târziu decât a fost stabilit în contract sau menţionat în condiţiile comerciale generale. Deşi mărfurile sunt livrate sau serviciile sunt prestate, numeroase facturi corespunzătoare acestora sunt achitate cu mult după termenul de plată. Astfel de întârzieri în efectuarea plăţilor afectează activele lichide şi complică gestionarea financiară a întreprinderilor. Ele afectează, de asemenea, competitivitatea şi rentabilitatea acestora, atunci când creditorii au nevoie să obţină finanţări externe datorită întârzierii efectuării plăţilor. Acest risc creşte în mod considerabil în perioadele de încetinire a creşterii economice, când accesul la finanţare este mai dificil.

(4) Plângerile juridice legate de întârzierea efectuării plăţilor sunt deja facilitate de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială(4) , Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanţele necontestate(5) , Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată şi Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă(6) . Totuşi, pentru a descuraja întârzierea efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale, este necesar să se stabilească măsuri complementare.

(5) Antreprenorii trebuie să poată efectua tranzacţii în întreaga piaţă internă în condiţii care să garanteze că operaţiunile transfrontaliere nu prezintă riscuri mai mari decât vânzările interne. S-ar crea denaturări ale concurenţei dacă s-ar aplica norme substanţial diferite pentru operaţiunile interne şi transfrontaliere.

(6) În Comunicarea sa din 25 iunie 2008, intitulată „Gândiţi mai întâi la scară mică – un ”Small Business Act„ pentru Europa” , Comisia a subliniat faptul că ar trebui facilitat accesul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) la finanţare şi ar trebui dezvoltat un mediu juridic şi de afaceri sănătos şi favorabil efectuării la timp a plăţilor. Ar trebui menţionat faptul că autorităţile publice au o responsabilitate deosebită în acest sens. Criteriile de definire a IMM-urilor sunt prevăzute în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (7) .

(7) Una din acţiunile prioritare ale Comunicării Comisiei din 26 noiembrie 2008, intitulată „Planul european de redresare economică”, este reducerea poverii administrative şi promovarea antreprenoriatului, în principiu prin garantarea, între altele, a achitării în termen de o lună a facturilor pentru furnituri şi servicii, inclusiv către IMM-uri, cu scopul de a reduce problemele de trezorerie.

(8) Obiectivul combaterii întârzierii în efectuarea plăţilor pe piaţa internă nu poate fi atins suficient de către statele membre acţionând individual şi poate fi, în consecinţă, realizat mai bine de către Uniune . Prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv. Prezenta directivă respectă, în consecinţă, în toate elementele sale, principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii stabilite la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană .

(9) Domeniul de aplicare a prezentei directive ar trebui limitat la plăţi efectuate ca remuneraţie pentru tranzacţii comerciale şi nu ar trebui să reglementeze tranzacţiile cu consumatorii, dobânda pentru alte plăţi, de exemplu plăţi efectuate în conformitate cu legislaţia privind cecurile şi cambiile, plăţi reprezentând compensaţii pentru daune, inclusiv plăţi ale companiilor de asigurare. De asemenea, statele membre ar trebui să fie în măsură să excludă din domeniul de aplicare a directivei datoriile care sunt subiect al procedurilor de insolvenţă, inclusiv al procedurilor de reeşalonare a datoriei.

(10) Prezenta directivă ar trebui să reglementeze toate tranzacţiile comerciale, indiferent dacă sunt realizate între întreprinderi private şi publice sau între întreprinderi şi autorităţi publice, având în vedere faptul că acestea din urmă efectuează un volum considerabil de plăţi către întreprinderi. Ar trebui, în consecinţă, să reglementeze tranzacţiile comerciale între contractanţii principali şi furnizorii şi subcontractanţii acestora.

(11) Faptul că profesiunile liberale intră în domeniul de aplicare a prezentei directive nu înseamnă că statele membre trebuie să le trateze ca întreprinderi sau comercianţi în scopuri care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive.

(12) Întârzierea efectuării plăţilor constituie o încălcare a contractului care a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori în majoritatea statelor membre datorită dobânzilor mici sau inexistente aplicate întârzierii efectuării plăţilor şi/sau procedurilor greoaie de acţiune. O schimbare decisivă în direcţia unei culturi a efectuării prompte a plăţilor , incluzând dispoziții care să considere, în toate situaţiile, drept clauză sau practică contractuală inechitabilă orice caz de excludere a dreptului de a aplica dobânzi, este necesară pentru a inversa această tendință și a asigura consecințe ale întârzierilor în efectuarea plăților care să descurajeze întârzierea efectuării plăților. Această schimbare ar trebui să includă, de asemenea, dispoziţii specifice referitoare la termenele de plată şi la compensarea creditorilor pentru costurile suportate şi, printre altele, dispoziţii care să constate caracterul extrem de inechitabil al excluderii dreptului la compensare pentru costurile suportate în vederea recuperării fondurilor.

(13) În consecinţă, pentru contractele între întreprinderi ar trebui să se prevadă termene de plată limitate, ca regulă generală, la 60 de zile calendaristice. Totuşi, pot exista situaţii în care întreprinderile pot să solicite termene de plată mai extinse, de exemplu atunci când acestea doresc să acorde credite comerciale clienţilor lor. Ar trebui, prin urmare, să fie în continuare posibil ca părţile contractante să se poată pune de acord asupra unor termene de plată specifice, mai lungi de 60 de zile calendaristice, cu condiţia totuşi ca o astfel de prelungire să nu fie extrem de inechitabilă pentru creditor.

(14) Livrarea de bunuri şi furnizarea de servicii contra cost care intră în domeniul de aplicare a prezentei directive ar trebui să includă, de asemenea, proiectarea şi execuţia lucrărilor publice, a clădirilor şi lucrările de construcţii civile.

(15) Din motive de coerență a legislației Uniunii , definiția pentru „autorități contractante” de la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale (8) , precum şi de la articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări(9) , de bunuri și de servicii se aplică în sensul prezentei directive.

(16) Dobânzile legale datorate ca urmare a întârzierii efectuării plăţilor sunt calculate pe zile, sub formă de dobânzi simple, în conformitate cu Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor şi expirării termenelor(10) .

(17) Prezenta directivă nu ar trebui să creeze pentru creditori obligaţia de a solicita dobândă pentru întârzierea efectuării plăţilor. În cazul întârzierii efectuării plăţilor, prezenta directivă ar trebui să permită unui creditor să recurgă la perceperea de dobânzi pentru întârzierea efectuării plăţilor fără o notificare prealabilă referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale sau o altă notificare similară care să reamintească debitorului de obligaţia sa de efectuare a plăţii.

(18) Efectuarea plăţii de către debitor ar trebui să fie considerată întârziată, în scopul stabilirii dreptului de a aplica dobânzi pentru întârzierea plăţilor, în cazul în care creditorul nu are la dispoziţie suma datorată la data scadentă, cu condiţia să-şi fi îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale.

(19) Facturile reprezintă temeiul cererilor de plată şi sunt documente importante în lanţul valoric al tranzacţiilor pentru furnizarea de bunuri şi servicii, printre altele pentru stabilirea termenului de plată. În sensul prezentei directive, statele membre ar trebui să promoveze sisteme care asigură certitudinea juridică în ceea ce priveşte data exactă de primire a facturilor de către debitori, inclusiv în domeniul facturării electronice, caz în care primirea facturilor ar putea genera mijloace de probă electronice şi în care s-ar aplica parţial Directiva Consiliului 2010/45/UE din 13 iulie 2010 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce priveşte normele privind facturarea (11) .

(20) Este necesar să se prevadă o compensaţie echitabilă a creditorilor pentru costurile de recuperare a fondurilor generate de întârzierea efectuării plăţilor, astfel încât consecinţele acestor întârzieri să descurajeze suficient recursul la asemenea practici. Costurile de recuperare a fondurilor ar trebui să includă, de asemenea, recuperarea costurilor administrative și compensarea costurilor interne suportate din cauza întârzierii efectuării plăților, pentru care prezenta directivă ar trebui să stabilească o sumă fixă minimă care să poată fi cumulată cu dobânda pentru întârzierea efectuării plăților. Acordarea de compensaţii sub forma unei sume fixe ar trebui să aibă drept scop limitarea costurilor administrative şi interne legate de recuperarea fondurilor. Compensaţia pentru costurile de recuperare ar trebui să fie luată în considerare fără a aduce atingere dispoziţiilor de drept intern conform cărora un judecător naţional ar putea acorda despăgubiri creditorului pentru orice pagubă suplimentară legată de plata cu întârziere de către debitor.

(21) Pe lângă dreptul la plata unei sume fixe pentru acoperirea costurilor de recuperare interne, creditorii ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul la rambursarea celorlalte costuri de recuperare pe care trebuie să le suporte din cauza întârzierii efectuării plăţilor de către un debitor. Asemenea costuri ar trebui să includă, în special, costurile suportate de creditori în vederea angajării unui avocat sau a unei firme de colectare a debitelor.

(22) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a prevedea aplicarea unor sume fixe în cazul compensării costurilor de recuperare care sunt mai ridicate şi, prin urmare, mai favorabile creditorului sau de a majora aceste sume, cu scopul de a ţine seama de efectele inflaţiei, printre altele.

(23) Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice plăţile în rate sau plăţile eşalonate. Cu toate acestea, fiecare rată sau plată ar trebui să facă obiectul unei plăţi la termenele convenite şi ar trebui să se supună normelor privind întârzierea efectuării plăţilor prevăzute în prezenta directivă.

(24) ▌În general, autorităţile publice beneficiază de aporturi de fonduri mai sigure, mai previzibile și mai continue decât întreprinderile ▌. ▌În plus, multe autorităţi publice pot obţine finanţare în condiţii mai avantajoase decât întreprinderile ▌. În acelaşi timp, în comparaţie cu întreprinderile, autorităţile publice depind mai puţin de edificarea unor relaţii comerciale stabile pentru a-şi realiza obiectivele. În consecinţă, termenele lungi de plată şi întârzierea efectuării plăților de către autoritățile publice pentru bunuri şi servicii generează ▌costuri nejustificate pentru întreprinderi ▌. Prin urmare, este oportună introducerea de norme specifice în ceea ce priveşte tranzacţiile comerciale pentru furnizarea de bunuri şi servicii de către întreprinderi către autorităţile publice, prevăzând în special termene de plată care să nu depăşească, în mod normal, 30 de zile calendaristice, în afara cazului în care contractul prevede în mod expres dispoziţii contrare, care trebuie să fie justificate în mod obiectiv de natura sau caracteristicile specifice ale contractului, aceste termene neputând depăşi, în orice caz, 60 de zile calendaristice .

(25) Cu toate acestea, ar trebui să se ţină cont de situaţia specifică a autorităţilor publice care desfăşoară activităţi economice de natură industrială sau comercială oferind bunuri sau servicii pe piaţă în calitate de întreprindere publică. În acest scop, ar trebui să se permită statelor membre, în anumite condiţii, să extindă termenul legal de plată până la maximum 60 de zile calendaristice.

(26) Un motiv special de îngrijorare legat de întârzierea efectuării plăţilor este situaţia serviciilor de sănătate într-un număr mare de state membre. Sistemele de sănătate, ca parte fundamentală a infrastructurii sociale a Europei, sunt adesea nevoite să reconcilieze nevoile individuale cu finanţele disponibile, în condiţiile în care populaţia Europei îmbătrâneşte, speranţa de viaţă creşte şi medicina avansează. Toate sistemele trebuie să ia în calcul provocarea pe care o reprezintă acordarea unui statut prioritar asistenţei medicale, într-un mod care să permită echilibrarea nevoilor pacienţilor individuali cu resursele financiare disponibile. Statele membre ar trebui, prin urmare, să fie în măsură să permită o anumită flexibilitate entităţilor publice care furnizează servicii de asistenţă medicală în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor lor. În acest scop, ar trebui să se permită statelor membre, în anumite condiţii, să extindă termenul legal de plată până la 60 de zile calendaristice. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a asigura că plăţile în sectorul sanitar sunt efectuate în termenele de plată legale.

(27) Pentru a nu pune în pericol îndeplinirea obiectivului prezentei directive, statele membre ar trebui să garanteze că în cadrul tranzacţiilor comerciale durata maximă a unei proceduri de recepţie sau de verificare nu depăşeşte, în general, 30 de zile calendaristice. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil ca o procedură de verificare să depăşească 30 de zile calendaristice, spre exemplu în cazul contractelor deosebit de complexe, atunci când acest lucru este prevăzut în mod expres în contract şi în orice documente de licitaţie şi cu condiţia ca acest lucru să nu fie extrem de inechitabil pentru creditor.

(28) Instituţiile Uniunii se află într-o situaţie comparabilă cu cea a autorităţilor publice din statele membre în ceea ce priveşte finanţarea şi relaţiile comerciale ale acestora. Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (12) prevede că lichidarea, ordonanţarea și plata cheltuielilor de către instituţiile Uniunii trebuie efectuate în termenele stabilite în normele de aplicare ale acestuia. Respectivele norme de aplicare sunt în prezent stipulate în Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (13) şi prevăd circumstanţele în care dobânzile pentru întârzierea plăţilor sunt exigibile de către creditorii cărora li s-au rambursat cu întârziere sumele datorate. În contextul revizuirii în curs a acestor regulamente, ar trebui garantat faptul că termenele maxime de plată pe care trebuie să le respecte instituţiile Uniunii sunt aliniate cu termenele legale aplicabile autorităţilor publice în conformitate cu prezenta directivă.

(29) Prezenta directivă ar trebui să interzică abuzul în materie de libertate contractuală în dezavantajul creditorilor. Prin urmare, în cazul în care o clauză contractuală sau o practică referitoare la data sau termenul de plată, rata dobânzii pentru întârzierea efectuării plăţilor sau compensaţia pentru costurile de recuperare nu este justificată pe baza termenelor acordate debitorului, sau în cazul în care aceasta are drept scop principal furnizarea de active lichide debitorului, pe cheltuiala creditorului, aceasta poate fi considerată drept un astfel de abuz. În acest sens şi în conformitate cu „proiectul de cadru comun de referinţă”, elaborat la nivel academic, orice clauză contractuală sau practică ce se abate grav de la bunele practici comerciale, fiind contrară bunei credinţe şi corectitudinii, ar trebui considerată inechitabilă pentru creditor. În special, excluderea absolută a dreptului la perceperea de dobânzi ar trebui să fie considerată întotdeauna drept extrem de inechitabilă, în timp ce, în cazul excluderii dreptului la compensaţii pentru costurile de recuperare, ar trebui să se presupună că aceasta este extrem de inechitabilă. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispoziţiilor de drept intern privind modul în care contractele sunt încheiate sau valabilitatea termenilor contractuali incorecţi faţă de debitor.

(30) În contextul intensificării eforturilor de prevenire a abuzului de libertate contractuală în detrimentul creditorilor, organismele recunoscute în mod oficial şi organismele care au un interes legitim în activitatea de reprezentare a întreprinderilor ar trebui să se poată adresa instanţelor naţionale sau organelor administrative competente, pentru a împiedica aplicarea unor clauze contractuale sau practici care sunt extrem de inechitabile pentru creditor.

(31) Pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor prezentei directive, statele membre ar trebui să promoveze răspândirea de bune practici, inclusiv prin publicarea unei liste de buni platnici.

(32) Este de dorit să se asigure tuturor creditorilor posibilitatea de a exercita dreptul de retenţie pe bază nediscriminatorie în întreaga Uniune , dacă dreptul de retenţie este valabil în temeiul dispoziţiilor de drept intern stabilite de dreptul internaţional privat.

(33) Prezenta directivă defineşte doar termenul de „titlu executoriu”, dar nu reglementează diversele proceduri ale executării silite a unui astfel de titlu şi condiţiile în care executarea silită a unui astfel de titlu poate fi oprită sau suspendată.

(34) Consecinţele întârzierii efectuării plăţilor pot fi descurajatoare doar dacă sunt însoţite de proceduri de acţiune rapide şi eficiente pentru creditor. În conformitate cu principiul nediscriminării prevăzut la articolul 18 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene , aceste proceduri trebuie să fie disponibile tuturor creditorilor care sunt stabiliți în Uniune .

(35) Pentru a facilita respectarea dispoziţiilor prezentei directive, statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea medierii sau a altor mijloace de soluţionare alternativă a litigiilor. Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială (14) stabileşte deja un cadru pentru sistemele de mediere la nivelul Uniunii, în special pentru litigiile transfrontaliere, ceea ce nu aduce atingere aplicării sale în cazul sistemelor de mediere naţionale. Statele membre ar trebui, de asemenea, să încurajeze părţile interesate să elaboreze coduri voluntare de conduită, având drept scop principal să contribuie la punerea în aplicare a prezentei directive.

(36) Este necesar să se asigure finalizarea procedurii de recuperare a creanțelor necontestate legate de întârzierea efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale într-o perioadă scurtă de timp, inclusiv prin intermediul unei proceduri de urgenţă şi indiferent de suma datorată .

(37) Obligaţia transpunerii prezentei directive în dreptul intern ar trebui să se limiteze la dispoziţiile care reprezintă o modificare substanţială faţă de Directiva 2000/35/CE. Obligaţia de a transpune dispoziţiile nemodificate decurge din respectiva directivă.

(38) Prezenta directiva nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern şi de aplicare a Directivei 2000/35/CE.

(39) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituţional pentru o mai bună legiferare (15) , statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele şi în interesul Uniunii, propriile tabele care să ilustreze, pe cât posibil, corespondenţa dintre prezenta directivă şi măsurile lor de transpunere şi să le facă publice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectul şi domeniul de aplicare

(1) Obiectivul prezentei directive este să combată întârzierea efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale, cu scopul de a asigura funcţionarea adecvată a pieţei interne, promovând astfel competitivitatea întreprinderilor, în special a IMM-urilor.

(2) Prezenta directivă se aplică tuturor plăţilor efectuate ca remuneraţii pentru tranzacţii comerciale.

(3) ▌Statele membre pot exclude ▌datoriile care sunt subiect al procedurilor de insolvenţă instituite împotriva debitorului, inclusiv al procedurilor care au ca obiectiv reeşalonarea datoriei .

Articolul 2

Definiţii

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

1. „tranzacţii comerciale” înseamnă tranzacţii între întreprinderi sau între întreprinderi şi autorităţi publice care conduc la livrarea de bunuri sau furnizarea de servicii contra cost;
2. „autoritate publică” înseamnă orice autoritate contractantă, conform definiţiei de la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/17/CE şi de la articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2004/18/CE, indiferent de obiectul sau valoarea contractului ;
3. „întreprinderi” înseamnă orice organizaţie, alta decât o autoritate publică, care desfăşoară o activitate economică şi profesională independentă, chiar dacă este realizată de o singură persoană;
4. „întârzierea efectuării plăţilor” înseamnă neefectuarea plăţilor în termenul contractual sau legal de plată, în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) şi la articolul 5 alineatul (1) ;
5. „dobândă pentru întârzierea efectuării plăților” înseamnă dobândă legală pentru întârzierea efectuării plăților sau dobândă la o rată stabilită de comun acord între întreprinderi, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la articolul 6 ;
6. „dobândă legală pentru întârzierea efectuării plăților ” înseamnă dobândă simplă pentru întârzierea efectuării plăților la o rată care reprezintă rata de referință, plus cel puțin opt puncte procentuale;
7. „suma datorată” înseamnă suma principală care ar fi trebuit plătită în cursul termenului contractual sau legal de plată, inclusiv taxele, impunerile, prelevările sau impozitele aplicabile care sunt menţionate în factură sau în cererea echivalentă de plată;
8. „rata de referinţă” înseamnă una din următoarele:
(a) rata dobânzii practicate de Banca Centrală Europeană pentru principalele sale operaţiuni de refinanţare cele mai recente sau rata marginală a dobânzii ce rezultă din procedurile de licitaţie cu preţ variabil pentru astfel de operaţiuni;
(b) pentru un stat membru a cărui monedă nu este euro , rata echivalentă stabilită de banca naţională centrală.
9. „dreptul de retenţie” înseamnă acordul contractual conform căruia vânzătorul reţine titlul de proprietate asupra bunurilor în cauză până la plata integrală a preţului;
10. „titlu executoriu” înseamnă orice decizie, hotărâre judecătorească sau dispoziţie de plată emisă de o instanţă de judecată sau de altă autoritate competentă, inclusiv cele executabile provizoriu, fie pentru plata imediată, fie pentru plata în rate, care permite creditorului să recupereze creanţele de la debitor prin mijloace de executare silită.
Articolul 3

Tranzacţii între întreprinderi

(1) Statele membre garantează că, în cadrul unor tranzacţii comerciale între întreprinderi, creditorul are dreptul la dobândă pentru întârzierea efectuării plăţilor fără a fi necesară o notificare în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(a) creditorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale; şi
(b) creditorul nu a primit suma datorată la timp, cu excepţia cazurilor în care debitorul nu este răspunzător pentru întârziere.
(2) Atunci când condiţiile stabilite la alineatul (1) sunt satisfăcute , statele membre garantează următoarele:
(a) creditorul are dreptul la dobânda pentru întârzierea efectuării plăţilor ▌din ziua următoare datei sau încheierii termenului de plată fixat în contract;
(b) dacă data sau termenul de plată nu este fixat în contract, creditorul are dreptul la dobânda pentru întârzierea efectuării plăţilor la expirarea oricăruia dintre următoarele termene:
(i) după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a unei cereri echivalente de plată;
(ii) dacă data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată nu este certă, după 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor;
(iii) dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată înainte de primirea bunurilor sau serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la primirea bunurilor sau serviciilor;
(iv) dacă procedura de recepție sau verificare, prin care se stabilește conformitatea bunurilor sau serviciilor cu contractul, este prevăzută prin lege sau contract și dacă debitorul primește factura sau o cerere echivalentă de plată înainte de sau în ziua în care are loc această recepție sau verificare, după 30 de zile calendaristice de la acea dată.
(3) Statele membre se asigură că durata maximă a procedurii de recepţie sau verificare menţionată la alineatul (2) litera (b) punctul (iv) nu depăşeşte 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor, în afara cazului în care contractul prevede în mod expres dispoziţii contrare şi cu condiţia ca acest lucru să nu fie extrem de inechitabil pentru creditor, în sensul articolului 6.

(4) Statele membre se asigură că termenul de plată stabilit în contract nu depăşeşte 60 de zile calendaristice, în afara cazului în care contractul prevede în mod expres dispoziţii contrare şi cu condiţia ca acest lucru să nu fie extrem de inechitabil pentru creditor, în sensul articolului 6.

(5) Statele membre se asigură că rata de referinţă aplicabilă:
(a) pentru primul semestru al anului în cauză este rata în vigoare la data de 1 ianuarie din anul respectiv;
(b) pentru al doilea semestru al anului în cauză este rata în vigoare la data de 1 iulie din anul respectiv.
Articolul 4

Compensaţia pentru costurile de recuperare

(1) Statele membre se asigură că, atunci când dobânda pentru întârzierea efectuării plăților devine plătibilă în cazul tranzacțiilor comerciale în conformitate cu articolul 3 sau articolul 5 ▌, creditorul are dreptul de a obține ▌de la debitor ▌o sumă fixă de 40 EUR, în calitate de compensaţie minimă . ▌

(2) Statele membre se asigură că suma fixă menţionată la alineatul (1) este plătibilă fără a fi necesară o notificare şi reprezintă o compensaţie pentru propriile costuri de recuperare ale creditorului.

(3) ▌Creditorul are dreptul, în plus față de suma fixă menţionată la alineatul (1), de a solicita o compensație rezonabilă de la debitor pentru orice costuri ▌de recuperare care depăşesc suma fixă respectivă angajate datorită întârzierii debitorului în efectuarea plăților. Aceste costuri ar putea să includă cheltuielile suportate, printre altele, în vederea angajării unui avocat sau a unei firme de colectare a debitelor.

Articolul 5

Tranzacţii între întreprinderi şi autorităţile publice

(1) Statele membre se asigură că, în tranzacţiile comerciale în care debitorul este o autoritate publică, creditorul are dreptul, la trecerea termenului menţionat la alineatele 2, 3 sau 5 la dobândă legală pentru întârzierea efectuării plăţilor, fără a fi necesară o notificare ▌ dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(a) creditorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale; precum şi
(b) creditorul nu a primit suma datorată la timp, cu excepţia cazurilor în care debitorul nu este răspunzător pentru întârziere.
(2) ▌Statele membre garantează că în tranzacţiile comerciale în care debitorul este o autoritate publică,

▌

(a) ▌termenul de plată nu depăşeşte vreunul din următoarele termene:
(i) după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a unei cereri echivalente de plată;
(ii) dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată înainte de primirea bunurilor sau serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la primirea bunurilor sau serviciilor;
(iii) dacă procedura de recepţie sau verificare, prin care se stabileşte conformitatea bunurilor sau serviciilor cu contractul, este prevăzută prin lege sau contract şi dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată înainte de sau în ziua în care are loc această recepţie sau verificare, după 30 de zile calendaristice de la acea dată;
(iv) dacă data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată nu este certă, după 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor;
(b) data primirii facturii nu face obiectul unui acord contractual între debitor şi creditor .
(3) Statele membre pot prelungi termenele menţionate la alineatul 2 litera (a) cu maximum 60 de zile calendaristice pentru
(a) orice autoritate publică ce realizează activităţi economice de natură industrială sau comercială, furnizând bunuri sau servicii pe piaţă şi care, ca întreprindere publică, trebuie să se conformeze cerinţelor de transparenţă prevăzute în Directiva 2006/111/CE a Comisiei din 16 noiembrie 2006 privind transparența relațiilor financiare dintre statele membre și întreprinderile publice, precum și transparența relațiilor financiare din cadrul anumitor întreprinderi (16) ;
(b) entităţile publice ce furnizează îngrijiri medicale şi care sunt certificate în acest sens;
Dacă un stat membru decide să prelungească termenele în conformitate cu primul paragraf, acesta trimite un raport cu privire la implementarea acestuia către Comisie, în termen de cinci ani de la data prevăzută la articolul 11 alineatul (1).

În baza acestuia, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului indicând care state membre au prelungit termenele în conformitate cu primul paragraf şi luând în considerare impactul asupra funcţionării pieţei interne, în special asupra IMM-urilor. Raportul este însoţit de propuneri legislative corespunzătoare.

(4) Statele membre se asigură că durata maximă a procedurii de recepţie sau verificare menţionată la alineatul (2) litera (a) punctul (iii) nu depăşeşte 30 de zile calendaristice de la data de recepţie a mărfurilor sau serviciilor, cu excepţia unor alte dispoziţii explicite incluse în contract şi în toate documentele licitaţiei şi cu condiţia că nu fie prea inechitabil faţă de creditor, în spiritul articolului 6 .

(5) Statele membre se asigură că termenul de plată stabilit în contract nu depăşeşte termenele stabilite la alineatul (2) ▌, cu excepţia cazului în care acesta este stabilit explicit în contract şi este justificat în mod obiectiv ţinând cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului şi în orice caz nu ar trebui să depăşească 60 de zile calendaristice .

▌

(6) Statele membre se asigură că rata de referinţă aplicabilă ▌:
(a) pentru primul semestru al anului în cauză este rata în vigoare la data de 1 ianuarie din anul respectiv;
(b) pentru al doilea semestru al anului în cauză este rata în vigoare la data de 1 iulie din anul respectiv.
Articolul 6

Practici şi clauze contractuale ▌inechitabile

(1) Statele membre garantează că un termen din contract sau o practică referitoare la data plăţii sau la termenuk de plată, rata dobânzii pentru întârzierea efectuării plăţilor sau compensaţia pentru costurile de recuperare ▌nu este aplicabilă sau generează dreptul de a cere despăgubiri, dacă este extrem de inechitabilă pentru creditor.

Pentru a determina dacă un termen sau o practică este extrem de inechitabilă pentru creditor, în sensul primului paragraf , se ţine cont de toate circumstanţele cazului, inclusiv de:

(a) toate abaterile grave de la practicile şi uzanţele comerciale, contrare bunei credinţe şi corectitudinii ;
(b) natura produselor sau a serviciilor; precum şi
(c) dacă debitorul are motive obiective de derogare de la rata dobânzii legale sau de la termenul de plată aşa cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (2b), articolul 5 alineatul (2), articolul 5 alineatul (3) şi articolul 5 alineatul (5) sau la articolul 4 alineatul (1).
(2) În scopul aplicării alineatului (1), orice termen sau practică care exclude achitarea de dobânzi pentru întârzierea efectuării plăţilor este considerată ▌ ca fiind extrem de inechitabilă.

(3) În scopul aplicării primului paragraf, orice termen sau practică care exclude compensarea costurilor de recuperare aşa cum se menţionează la articolul 4 este considerată ca fiind extrem de inechitabilă.

(4) Statele membre garantează că, în interesul creditorilor şi al concurenţilor, există mijloace adecvate şi eficiente pentru a stopa aplicarea unor termene şi clauze extrem de inechitabile ▌ în înţelesul alineatului (1).

(5) Mijloacele menţionate la alineatul (2) includ dispoziţii în baza cărora organizaţiile recunoscute oficial ca reprezentante ale întreprinderilor sau având interese legitime în reprezentarea acestora pot să se adreseze, în conformitate cu legislaţia internă în cauză, instanţelor de judecată sau organelor administrative competente, pe motiv că termenii sau practicele contractuale sunt extrem de inechitabile în înţelesul alineatului (1) şi, în consecinţă, pot aplica mijloacele potrivite şi eficiente pentru a împiedica aplicarea acestora.

Articolul 7

Transparenţă şi sensibilizare

(1) Statele membre garantează o transparență totală privind drepturile și obligațiile ce decurg din prezenta directivă, inclusiv prin publicarea ratei dobânzii legale aplicabile pentru întârzierile de plată.

(2) Comisia publică pe internet detalii referitoare la ratele legale curente ale dobânzii aplicabile în toate statele membre în caz de întârziere a efectuării plăţii în tranzacţiile comerciale.

(3) Dacă este cazul, statele membre recurg la publicaţii profesionale, la campanii de promovare sau la orice altă modalitate funcţională de sensibilizare a întreprinderilor cu privire la căile de atac pentru întârzierile în efectuarea plăţilor.

(4) Statele membre pot încuraja elaborarea unor coduri privind plata la timp, în care să se stabilească limite de timp clar definite pentru efectuarea plăţilor şi un proces adecvat pentru tratarea eventualelor plăţi care fac obiectul unei contestaţii, sau orice alte iniţiative care abordează problema esenţială a întârzierilor în efectuarea plăţilor şi contribuie la dezvoltarea unei culturi a plăţilor la timp, care sprijină obiectivele prezentei directive.

Articolul 8

Calendarele de plată

Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului părţilor de a conveni, în limitele dispoziţiilor corespunzătoare din legislaţia internă aplicabilă, asupra unor calendare de plată a ratelor. În astfel de cazuri, dacă unele rate nu sunt plătite la data convenită, dobânzile şi compensaţiile prevăzute în prezenta directivă se calculează exclusiv pe baza sumelor ale căror termene de plată au fost depăşite.

Articolul 9

Dreptul de retenţie

(1) Statele membre garantează, în conformitate cu dispoziţiile de drept intern aplicabile în temeiul dreptului internaţional privat, că vânzătorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunurilor până la plata integrală, dacă cumpărătorul şi vânzătorul au fost în mod expres de acord cu o clauză prevăzând dreptul de retenţie înainte de livrarea bunurilor.

(2) Statele membre pot adopta sau menţine dispoziţii privind plăţile anticipate deja efectuate de către debitor.

Articolul 10

Proceduri de recuperare a creanţelor necontestate

(1) Statele membre garantează că se poate obţine un titlu executoriu inclusiv printr-o procedură de urgenţă şi indiferent de suma datorată, în mod normal în termen de 90 de zile calendaristice de la înaintarea acţiunii creditorilor sau de la solicitarea adresată instanţei sau altei autorităţi competente, cu condiţia ca datoria sau aspecte ale procedurii să nu fie contestate. Statele membre ndeplinesc această obligaţie în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative interne.

(2) Actele cu putere de lege şi actele administrative interne se aplică în aceleaşi condiţii tuturor creditorilor care sunt stabiliţi în Uniune .

(3) Pentru calcularea termenului menţionat la alineatul (1) nu se iau în considerare următoarele:
(a) perioada necesară pentru procesarea documentelor;
(b) orice întârzieri cauzate de creditori, cum ar fi perioadele alocate corectării solicitărilor.
(4) Acest articol nu aduce atingere prevederilor Regulamentului (CE) 1896/2006.

Articolul 11

Raport

▌

În termen de trei ani de la data menţionată la articolul 12 alineatul (1), Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului privind aplicarea prezentei directive. Raportul este însoţit de propuneri legislative corespunzătoare.

Articolul 12

Transpunere

(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma articolelor 1 – 8 și articolului 10 până la…(17) . Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte ▌.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. De asemenea, ele conţin o menţiune în sensul că trimiterile, efectuate în cuprinsul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative în vigoare, la directivele abrogate prin prezenta directivă se înţeleg ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri şi modul în care se formulează această menţiune.

(2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(3) Statele membre pot menţine sau adopta dispoziţii legale mai favorabile creditorului decât cele necesare pentru respectarea prezentei directive.

(4) În transpunerea prezentei directive, statele membre decid dacă exclud contractele care au fost încheiate anterior datei menţionate la alineatul (1).

Articolul 13

Abrogare

Cu excepţia contractelor încheiate înainte de…(18) , pentru care prezenta directivă nu se aplică în conformitate cu articolul 12 alineatul (4), Directiva 2000/35/CE se abrogă începând cu data menţionată, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere a directivei în dreptul intern şi de aplicare a acesteia.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexă.

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a [douăzecea] zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 15

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele


(1) JO C 255, 22.9.2010, p. 42.
(2) Poziţia Parlamentului European din 20 octombrie 2010.
(3) JO L 200, 8.8.2000, p. 35.
(4) JO L 12, 16.1.2001, p. 1.
(5) JO L 143, 30.4.2004, p. 15.
(6) JO L 399, 31.7.2007, p. 1.
(7) JO L 124, 20.5.2003, p. 36.
(8) JO L 134, 30.4.2004, p. 1.
(9) JO L 134, 30.4.2004, p. 114.
(10) JO L 124, 8.6.1971, p. 1.
(11) JO L 189, 22.7.2010, p. 1.
(12) JO L 248, 16.9.2002, p. 1.
(13) JO L 357, 31.12.2002, p. 1.
(14) JO L 136, 24.5.2008, p. 3.
(15) JO C 321, 31.12.2003, p. 1.
(16) JO L 318, 17.11.06, p. 17.
(17) * Doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive.
(18) * Doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive.